Vrei să mănânci sănătos? Cumpără de la cea mai necăjită băbuță din piață

Gandurile unui maestru bucatar transmise cu cea mai pura sinceritate. De câțiva ani, maestrul bucătar adună materiale pentru o carte ce va trasa harta culinară a județului: cercetare la „firul ierbii” prin cele mai greu accesibile cătune, materiale filmate, povești savuroase și peste 800 de rețete pe care nu le mai urmează aproape nimeni.

Groza le-a gătit, pe fiecare în parte, cel puțin o dată, și spune că se bucură de privilegiul de a împărtăși autenticitatea bucătăriei țărănești.

Adaugă că datoria oricărui bucătar este să spună totul, fără rest.

„Absolut toate secretele. M-am săturat de cărți de bucate scrise de oameni care, din motive care-mi scapă, nu spun chiar totul. E un lucru trist să nu rămână niște rețete cu toate amănuntele doar din dorința de a proteja nu știu ce secrete.

E o prostie, până la urmă. Ieși în public ca să zici că nu poți spune chiar totul. Atunci stai acasă și gătește-ți secretele. Ce va conta peste 50 sau 100 de ani?

Am acasă vreo doi metri cubi de literatură de specialitate, dar ce am descoperit la socăcițele din Sălaj dovedește o înțelegere superioară a lucrurilor. Care poate fi, și trebuie, împărtășită”, spune Groza.

„Socăcițele” împlineau (împlinesc) la țară ceea ce acum a ajuns responsabilitatea organizatorilor de evenimente ori a firmelor de catering. Se asigurau de buna rânduială și de prepararea bucatelor la botezuri, nunți sau înmormântări.

Mircea Groza, împreună cu un prieten de la Muzeul de Istorie și Artă din Zalău, periază județul de la sud la nord în căutarea unor rețete „pierdute”. O anumită rutină nu-l îndepărtează de „fascinanta lume” a satelor din Sălaj.

„Sunt oameni fabuloși, mulți dintre ei cu amintirile intacte din perioada copilăriei lor. Nu există ieșire pe teren în care să nu găsesc un lucru incredibil. Împreună refacem niște rețete, pe care apoi le încerc până simt că așa ar fi fost cândva gătelile bunicilor noștri.

Aceeași tocăniță are gust diferit de la casă la casă, ca să nu vorbesc de la o uliță la alta. Fiecare gospodină are un stil de a găti, o anumită formă de a combina ingredientele.

Mai mult, tehnologia e foarte importantă. În ce sens? Zice mătușa sau bunica: «No, acuma-i vremea să tragi deoparte pe ploaptăn (plită) laboșu’ (cratița), că nu-i nici o grabă, și ocupă-te de aialaltă!» Adică ăsta-i adevăratu’ slow-food!

Sau: «- Gheorghică, făcut-ai focul în cuptorul cocător, că io mintenaș asog pita (a da aluatului forma pâinii)? – Făcut! – Da’ câte lemne ai pus? – Doișpe mari și unu’ mic».

Ei bine, oamenii știau cum funcționează fiecare instalație din gospodăria lor. Aici, de regulă, femeile trăiesc mult mai mult. Au o rezistență incredibilă, femei rămase văduve de 40-50 de ani”.

Maestrul Groza spune că e foarte greu să obții o alimentație sănătoasă în marile orașe. Lipsa timpului te va duce, în cele din urmă, în fața caselor de marcat din supermarketuri. Iar acolo, de cele mai multe ori, ce e-n mână e și minciună.

„Evitați etichetele pe care sunt înghesuite foarte multe informații, cu scris aproape ilizibil. Când intrați într-o piață, căutați-o pe cea mai necăjită băbuță, uitată de toți într-un colțișor, și cumpărați de la ea.

Nu alegeți cel mai mai mare spanac, produsele cele mai arătoase. Încercați să cumpărați de la țărani, de la producătorul primar. E foarte greu, e nevoie de timp pentru asta, să poți face cele mai bune alegeri pentru familia ta”.

Când rănești o femeie puternică, o ajuți să devină și mai puternică – Iată de ce

Când vei răni o femeie puternică, vei vedea puterea ei.

Vei vedea cum pleacă de la tine fără crize de isterie, țipete sau distrugând tot ce găsește în cale. Vei observa cum pleacă cu demnitate şi încredere în sine. Vei privi cum pleacă și te vei întreba, de ce ai decis să o lași să plece.

Când rănești o femeie puternică, o ajuți să devină și mai puternică.

O ajuţi să meargă mai departe, să se concentreze pe sine, să decidă cine este și ce vrea de la o nouă relație. Ii oferi ocazia să studieze toate opțiunile. Să-l găsească pe cel care i se potrivește și, cel mai important, să se regăsească.

Când rănești o femeie puternică, îi schimbi modul obișnuit de viaţă.

De obicei, se poate descurca cu tot ce-i trimite viaţa, însă când îi frângi inima, are nevoie de timp să se vindece. Să rămână în pat, să plângă, cât nu o vede şi aude nimeni. Să se întrebe dacă va găsi vreodată iubirea adevărată. În astfel de momente, poate deveni vulnerabilă, slabă, dar are nevoie de ele pentru vindecare.

Când rănești o femeie puternică, ea îşi va revizui prioritățile.

O faci să se întrebe de ce a lăsat vreodată o persoană ca tine, să-i pătrundă viață. O faci să se gândească la ce-i mai poate oferi acest univers, despre ce vrea să experimenteze, în afară de iubire. O faci să vadă clar perspectivele, îi amintești cine este cu adevărat.

Când rănești o fată puternică, o pierzi pentru totdeauna. Vei deveni parte din trecut, pentru că nu e genul de persoană care le permite oamenilor nevrednici să rămână în viața ei.

Când rănești o femeie puternică, o rănești temporar.

Ea nu-și va petrece restul zilelor gândindu-se la tine. Odată ce va trece destul timp, își va aminti cu zâmbet despre relația voastră. Ea nu va regreta și nu va fi supărată când se va gândi la ea, pentru că înțelege că atât timp cât a fost cu tine, a devenit o persoană mai bună, a-i ajutat-o să înțeleagă pe cine merită cu adevărat.

Când rănești o femeie puternică, te rănești pe tine.

Renunți la oportunitatea de a trăi cu cineva care te va trata cu respect, care te va ajuta să te ridici când vei cădea, care va depune toate eforturile în relație.

Pierzi o fată credincioasă și adevărată, cu inimă de diamant și suflet de aur.

Sursă: lumealuioliver.ro

Alege un trandafir și vezi ce spune despre tine

Alegeti unul dintre cei patru trandafiri si veti descoperi lucruri interesante despre propria personalitate.

Acesta este unul dintre multele teste de personalitate dar este cu totul special deoarece liniile petalelor si detaliile trandafirilor cat si compozitia culorilor spun multe despre tine.

Ce spune imaginea aleasa despre tine aflam de la psihologi:

TRANDAFIRUL 1:

Te-ai satuarat de atata lume falsa care se misca in jurul tau si pretind multe lucruri de care nu sunt in stare sa le indeplineasca. Tu ai fost in totdeauna un om de cuvant si te-ai tinut de promisiuni, nu ca altii. Ai facut alegeri bune, dar si rele.

Ai invatat mult mai mult decat ar fi trebuit, asta din cauza celor care nici nu meritau atentia ta. Acum au plecat pe drumul lor, dar sigur tot tu ai ajuns mai bine decat ei.

Vei pleca intr-o calatorie indepartata unde iti vei gasi pacea si echilibrul vietii, iti vei pune toate gandurile in ordine si vei strange forte noi pentru a te reintoarce in obositoarea viata pe care o traiesti zilnic, acea calatorie te va face sa intelegi unele lucruri ce-ti vor colora viata.

Desi anii au trecut pe langa tine precum vantul, viata ta nu se sfarseste aici, ci din contra! Tocmai incepi sa o traiesti, caci in aproximativ doua luni in viata ta isi va face aparitia o persoana ce te va invata ce inseamna sa traiesti cu adevarat!

Ti-a placut sa fii un om cinstit si la locul tau. Ai facut lucruri frumoase din cele urate si ai avut niste rezultate foarte grozave de fiecare data cand ai experimentat cate ceva. Nu te mai intereseaza ceea ce a fost in trecutul tau.

Ai de gand sa iti indeplinesti toate visele si sa lupti pentru ele oricat de greu ar fi acestea de indeplinit. Vrei mult mai mult de la tine si toata lumea stie ca o sa poti!

TRANDAFIRUL 2

Vor exista rezultate foarte mari ca viata ta sa devina fixata cum vrei tu, iar toate lucrurile sa ti se indeplineascasi sa ai parte numai de bucurii si fericire. Va exista doar bucurie si fericire pe parcursul tuturor anilor pe care ii vei trai.

O sa ai parte de cineva care chiar va stii cu adevarat sa te pretuiasca. Visele tale vor deveni realitate rand pe rand si vei avea tot ceea ce ti-ai dorit tu vreodata. Nu te ingrijora, trebuie doar sa astepti si sa ai rabdare!

Ai iubit. Ai iertat. Ai sperat. Ai luptat. Ai renuntat. Ai plans. Ai castigat. Asta se afla in spatele tau, iar astazi poti sa zambesti in cel mai frumos mod cu putinta, desi, in sufletul tau au fost lupte de care nici n-ai avut habar.

Ai invatat ca pentru a fi in armonie cu alte persoane din viata ta, trebuie sa ai o relatie frumoasa cu tine insuti. Sa stii sa te ierti, sa te accepti, sa inveti, sa uiti. Nu vei fii un om obisnuit pentru ca ai dreptul sa fii un om extraordinar! Invata ca nu poti raspandi lumina daca nu arzi.

Esti o persoana inteligenta, cu o memorie buna, dar cu o mai mica putere de concentrare asupra obiectivului propus, pentru ca nu poati mentine acest interes.

Ai obiceiul de a te implica in mai multe proiecte odata. Esti un om hotarat, cu o mare vointa, adori riscul si pericolul, libertatea si noutatea. Esti un om marinimos, generos care isi respecta promisiunile, esti capabil de fapte marete.

Secretul vietii nu este sa ai tot ceea ce iti doresti, ci sa-ti doresti tot ceea ce ai. In umblarea ta prin aceasta lume vei influenta direct sau indirect vietile a cel putin 10000 de oameni.

TRANDAFIRUL 3

Uneori, iti dai seama ca singurul prieten adevarat pe care il ai esti doar tu. Si vine un timp cand realizezi ca singuratatea e doar o stare de spirit, caci aiurea te poti simti chiar si atunci cand ai in jurul tau o multime de oameni.

Nici nu stii de unde ai mostenit vulcanul din tine. Nu-ti aflii niciodata linistea, traind ca si cand timpul ti-ar frange aripile, ai vrea sa-l invingi, incapatanandu-te sa zbori.

Orice persoana este norocoasa ca te are inviata sa, iar scopul tau pe acest pamant este unul divin. Mereu o sa atingi lucrurile pe care le vrei cu adevarat.

Esti in centrul atentiei mai tot timpul. Iti accepti conditia pe care o ai si poti sa folosesti orice situatie in avantajul tau ori de cate ori este cazul. Ai o minte diabolica si te bagi usor pe sub pielea multor persoane fara ca nici macar sa-ti dai seama.

Esti in completa armonie cu tine, intreaga ta viata este un echilibru total si nimic nu iti poate schimba modul de a gandi care este excelent de bun. Castigi mereu ceea ce vrei cu adevarat!

Nu te deranjeaza atunci cand cineva te respinge, pentru ca poti atrage orice persoana in viata ta, atunci cand iti doresti asta. Ai un suflet bun si plin de bogatie.

Calitatile tale sunt numeroase si foarte bune! Esti un om puternic si dispui de toate resuresele necesare pentru a atrage succesul in viata ta si te poti manifesta asa cum iti doresti fara ca nimeni si nimic sa te opreasca.

Te simti ca esti un om iubit si protejat de cei dragi, iar Universul tau te ajuta sa-ti descoperi adevaratul destin. Totul va fi frumos si stralucitor in viata ta. Viitorul suna bine!

Ai cerut putere si viata ti-a dat dificultati pentru a te face un om mai puternic. Ai cerut intelepciune si viata ti-a dat probleme ca sa le poti rezolva.

Poti asculta cuvintele, dar te increzi doar in fapte! Iti vei cauta steaua pana o vei gasi. Este ascunsa in sertarul inocentei, infasurata in esarfa minunilor.

Trebuie daor sa ai rabdare si incredere in tine, doar asa vei reusi. Esti o persoana puternica si poti obtine tot ce iti doresti. Poti castiga orice batalie si iti poti depasi limitele oricand si la orice ora

TRANDAFIRUL 4

Vrei sa echilibrezi balanta doar cu lucruri frumoase in viata pe care ti-a fost dat sa o traiesti si sa nu duci lipsa de absolut nimic.

Vrei ca tu sa fii un om fericit langa cineva care te merita cu adevarat! Iti place sa iesi in evidenta aratand de ceea ce esti in stare si nimic si nimeni nu ar putea sa-ti stea in cale oricat de multe piedici ti-ar putea pune invidiosii in viata. Tu ai putere sa treci peste absolut tot!

Dupa fapte ai inteles cine tine la tine, dupa apeluri ai inteles cine are nevoie de tine, iar cu timpul ai inteles cine te iubeste cu adevarat si nu ar vrea sa te piarda pentru nimic in lume! Nu obligi pe nimeni sa te placa.

Cine te place, te place si gata. Ai invatat ca nimic nu dureaza pentru totdeauna si ca oamenii pentru care ti-a fi dat pana si viata, cu timpul iti devin doar niste simpli straini. Ai crezut ca-n lumea asta, bine faci, bine gasesti.

Dar pe cine nu ai lasat sa moara, nu te-a lasat sa traiesti! Nu poti sa te comporti frumos cu toata lumea, dar intotdeauna poti face asta cu absolut toti cei care merita cu adevarat!

Durerea te-a maturizat si te-a pus pe ganduri, te-a invatat sa citesti printre randuri. Stergi lacrima, dar nu poti sterge amintirea. Ai trecut prin foarte multe lectii de viata!

Urasti minciuna si pe omul care o foloseste. Nici nu intelegi la ce le foloseste unora atata barfa, atata falsitate, atata rautate. Doar o clipa e de ajuns si nu mai esti pe acest pamant. Esti un exemplu bun pentru multe alte persoane din jurul tau!

Vei avea o viata la fel ca in povesti, plina de surpirze frumoase si nu vei duce lipsa de absolut nimic deoarece tu chiar stii cu adevarat ce vrei de la tine!

Esti un om puternic si stii sa lupti cu adevarat pentru visele tale, iar asta va face ca aproximativ toate visele tale sa devina peste noapte realitate. Nici nu iti va veni sa crezi pana cand nu vei vedea dum rand pe rand toate dorintele tale ti se vor indeplini si vei avea tot ceea ce iti doresti tu in aceasta viata.

E incredibil, dar adevarat, nu e un vis, ci realitate tot ceea ce ti se va intampla. Trebuie doar sa astepti si sa ai putina rabdare, deoarece ti se va intampla ceva deosebit!

Se prepară acasă, foarte ușor – Siropul de usturoi, de 10 ori mai eficient decât penicilina

Siropul de usturoi de 10 ori mai eficient ca penicilina, se face acasă super simplu – Acest elixir este accesibil tuturor si este foarte usor de preparat din ingrediente ieftine.

Ingredientele sale puternice sunt usturoiul, mierea și cidrul din oțet de mere. Siropul de usturoi iti intareste sistemul imunitar, iti scade tensiunea si reduce nivelul de colesterol „rau” din corp. Amelioreaza simptomele racelilor si infectiilor si durerile provocate de artrita sau guta. Fitonutrientii din cidrul din otet de mere previn cancerul si crampele la nivelul picioarelor.

Ingrediente: 8 căței de usturoi curățați și ușor zdrobiți / 200 ml miere / 200 ml cidru din oțet de mere.

Cum trebuie să procedezi? Tot ce trebuie să faci este să adaugi mierea și oțetul de mere peste usturoi, după care mixează amestecul la viteză maximă timp de 15 secunde. Compoziția formată se păstrează într-un borcan, la frigider timp de 5 zile. După acest timp, siropul este gata, ai grijă însă să amesteci totul în fiecare zi.

După ce elixirul este gata, în fiecare dimineață, adăugă două lingurițe de sirop într-un pahar cu apă și bea imediat cum te-ai trezit, pe stomacul gol.

Siropul de usturoi, tratamentul minune de 10 ori mai eficient decât penicilina.

Din ce în ce mai mulți oameni au început să aibă tot mai multă încredere în tratamentele naturiste, pentru că în general, acestea nu au efecte adverse asupra organismului. Există un amestec de ingrediente simple, care are efecte senzaționale asupra sănătății.

Este vorba despre siropul de usturoi, despre care se spune că este de zece ori mai eficiente decât penicilina, ba chiar ține cancerul la distanță. Oricine poate prepara acest elixir natural, pentru că se face doar din ingrediente ieftine.

Siropul de usturoi întărește sistemul imunitar, scade tensiunea și reduce nivelul de colesterol „rău” din corp, conform girly.ro. Mai mult decât atât, acesta ameliorează simptomele răcelilor și infecțiilor, dar și durerile provocate de artrită sau gută.

Alte articole